Sermo super sepulchrum
Acesta este un elogiu, spus de un vechi cunoscut, adus unuia dintre războinicii unei epoci grele și eroice. Pentru că Benedek István era un caracter luptător și tăios. Persoana sa – să nu ne fie frică să spunem – era una controversată: avea mulți prieteni și avea dușmani, adversari în lumea medicală și în cea politică. A fost sportiv și campion, o personalitate luptătoare, un medic inovator cu realizări grozave. Așa i-a fost viața omenească și completă. Viața sa recentă și cea îndepărtată din care venim cu toții, care l-am cunoscut încă din copilărie.
În urmă cu mai bine de șaizeci de ani ne-am mutat de la Piața Albina – își mai aduce cineva aminte de ea? – lângă Facultatea de Medicină și Farmacie, fosta școală de cadeți. Dacă îmi amintesc bine, ei locuiau acolo deja. Frații Benedek. Erau legendari. Noi locuiam în „camera mare a lorzilor”, iar ei în „camera mică a lorzilor”, așa cum erau numite locuințele de serviciu ale celor de la universitate în umorul popular.
Ne luptam între noi și cu paznicii. La fel ca protagoniștii unui roman pentru tineret. Am purtat războaie, dar aveam un țel comun: să ne simțim bine, sus la capătul orașului, să cucerim și să cutreierăm cartierul, pădurea și hipodromul, să luăm ca pradă fructul interzis al pomilor din livada clinicilor din apropiere. Să ne jucăm și să căutăm aventură. Am avut o copilărie strălucitoare împreună într-o perioadă întunecată.
Eram colegi de școală, și cu toate că István era cu un an mai mic, uneori mergeam acasă împreună pe strada universității, discutând nimicuri. Nu voiam să schimbăm viitorul. De ce am fi vrut? Ni s-a părut imposibil de schimbat sau salvat.
Drumurile noastre s-au intersectat și în viitor. Eram tovarăși de înot în lumea acvatică a strandului nou 1 Mai, inaugurat în 1959. Printre antrenorii noștri minunați s-au numărat Simon Feri, nea Totyi (Tóthpál), domnul doctor Rettegi, nea Andor. Au făcut din István campion, fiindcă era perseverent și disciplinat, ca și în viața de zi cu zi. Era o fire încăpățânată. Avansa îndărătnic în direcția realizării obiectivelor sale. Făceam împreună ture de bazin fără sfârșit.
Eu am plecat la Cluj, dar el a rămas fidel orașului său natal și meseriei tatălui său, a devenit medic, având o carieră strălucitoare în Târgu-Mureș. Colegii, studenții și profesorii săi, care mai sunt în viață, ar putea povesti multe despre asta. Mie nu mi-a fost dat să mă trateze el.
El, al treilea fiu din vechea familie nobilă secuiască Benedek. Am avut ocazia să fac cunoștință din nou cu rudele lui Benedek Elek, István, care făcea politică inteligent și viclean, când a ocupat o poziție în fruntea fracțiunii noastre din consiliul orașului. Știa să argumenteze și să se lupte. Știa cum să dezechilibreze situația cu un singur cuvânt. Și totuși el era cel care știa cum să vorbească cu oamenii, care era dispus să se consulte și să negocieze. Cunoștea compromisurile inteligente, necesare, obligatorii sau considerate. A fost deschis acestora, dacă asta necesitau interesele noastre, aspectul maghiar din Târgu-Mureș. Ne-a afectat pe noi. I-a afectat pe adversarii noștri politici. El nu-i vedea ca dușmani, deși eram separați de ei prin interese divergente fundamentale. Dacă era necesar, a construit un pod peste ele, dacă era necesar, a ars toate punțile. A rămas, însă, a fost o scândură ascunsă prin care s-a putut realiza trecerea necesară (minimă) între cele două maluri. Cunoștea secretele, ne dezvăluia tranzacțiile suspecte, speculațiile și firele întunecate ale îmbogățirilor peste noapte. Știa cum funcționează viața secretă a orașului. A luptat cu fostul chirurg, care domnește de două decenii. Nu se temea de nimic. Era curajos, însă nu era nesăbuit. Era un luptător în toate privințele. A început o clinică, a creat o școală de vindecare din nimic. A fost un pionier, un om de știință, făcând sacrificii. Și-a câștigat propriul succes, precum și respectul și admirația multora.
A trăit o viață inteligentă, rezonabilă și utilă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Să nu-l uităm noi, care l-am cunoscut. Faima, numele său, acțiunile sale, cunoștințele sale vindecătoare nu se dispersează ca ceața dimineții atâta timp cât noi trăim.
Requiescat in pacem. Sic tibi terra levis.
Spielmann Sebestyén Mihály
